SARI LA CONȚINUT
INFORMARE PRIVIND ORGANIZAREA UNUI SISTEM DE DISTRIBUȚIE SELECTIVĂ CALITATIVĂ DE PIESE DE SCHIMB PEUGEOT, CITROEN, OPEL, DS, EUROREPAR
CRITERII DE SELECȚIE DOPSA

Stimați Parteneri,

 

Vă informăm că începând cu data de 01.04.2024, Trust Motors S.R.L., în calitate de importator pe teritoriul României de vehicule noi PEUGEOT, CITROËN, OPEL, DS, precum si piese de schimb, echipamente, accesorii si servicii aferente mărcilor PEUGEOT, CITROEN, OPEL, DS și EUROREPAR, a decis organizarea unui sistem de distribuție selectiv calitativ de piese de schimb, echipamente și accesorii PEUGEOT, CITROËN, OPEL, DS și EUROREPAR pe teritoriul României, bazat pe distribuitori oficiali de piese de schimb, echipamente și accesorii, care vor fi autorizați de către Trust Motors S.R.L. (“DOPSA”) în urma îndeplinirii criteriilor calitative, care pot fi vizualizate aici.

 

Implementarea unui sistem de distribuție selectivă calitativă de piese de schimb, echipamente, accesorii aferente mărcilor PEUGEOT, CITROËN, OPEL, DS și EUROREPAR este necesară în vederea asigurării unui standard de calitate pentru sistemul de distribuție selectivă de piese de schimb PEUGEOT, CITROEN, OPEL, DS și EUROREPAR, respectiv pentru combaterea contrafacerii și a practicilor parazite ale terților.

 

Avantajele de a fi DOPSA sunt numeroase, cel mai important fiind faptul că numai un DOPSA poate asigura comercializarea de piese de schimb, echipamente, accesorii si servicii aferente mărcilor PEUGEOT, CITROËN, DS, OPEL și EUROREPAR, putând vinde aceste piese către toate categoriile de clienți finali : reparatori independenți / autorizați, persoane fizice sau juridice care nu cumpără pentru a revinde piese de schimb, sau alți DOPSA.

 

Comercializarea de piese de schimb, echipamente, accesorii aferente mărcilor PEUGEOT, CITROËN, OPEL, DS și EUROREPAR se va face de către DOPSA în baza unui contract de DOPSA încheiat cu Trust Motors S.R.L.

 

În acest sens, orice întreprindere care dorește să devină DOPSA și consideră că îndeplinește criteriile de selecție calitative este invitată să-și depună candidatura.

 

Candidaturile pentru a deveni DOPSA pot fi depuse prin curier postal la adresa Trust Motors S.R.L., București, bd. Iuliu Maniu, nr. 572-274, sector 6, cod postal 061129 sau pe email la adresa contact@trustmotors.ro.

 

Selecția candidaților care vor deveni DOPSA se va face în baza unei autoevaluări privind îndeplinirea criteriilor de selecție, utilizând un chestionar de autoevaluare și în conformitate cu instrucțiunile furnizate de Trust Motors. Rezultatele autoevaluarii vor fi analizate de Trust Motors şi comunicate către fiecare aplicant.